Ce se întâmplă când se stinge lumina și toată lumea are ceva de ascuns?
O pană de curent transformă o seară elegantă într-un haos total, unde minciunile ies la iveală chiar și pe întuneric.
Comedie pe întuneric este o comedie de situație explozivă, plină de încurcături și personaje care se ciocnesc – la propriu!
Brindsley Miller, un tânăr sculptor oportunist, plănuiește o seară impecabilă pentru a-i impresiona atât pe socrul său, un colonel sever, cât și pe milionarul interesat de sculpturile sale, un posibil investitor. Pentru decor, „împrumută” pe ascuns mobilierul vecinului – doar că, fix înainte să înceapă spectacolul aparențelor, se produce o pană de curent.
Ceea ce urmează e un carusel de confuzii, gafe și identități încurcate. În întuneric (pentru personaje) și în „lumină” (pentru spectatori), încep să apară personaje neașteptate: o fostă iubită geloasă, vecini curioși, logodnica nervoasă și, desigur, vecinul jefuit. Toți se ciocnesc, la propriu și la figurat, într-un șir de minciuni, neînțelegeri și încercări disperate de a menține aparențele.
Pe măsură ce haosul se amplifică, nimic nu mai poate fi ascuns. Pana de curent devine scurtcircuitul care dezvăluie adevărul fiecăruia.
transilvania-events.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe website-ul nostru, in conformitate cu Politica de confidențialitate. Continuarea navigarii presupune ca esti de acord cu utilizarea cookie-urilor de catre noi!
Poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de cookie.