Fiecare concert al Meşterilor Rock este un eveniment. Ioji, Nicu, Narcis, Codruţ şi Marcel au răsfăţat fanii de fiecare dată cu un potpuriu de piese bine alese şi maiestuos interpretate. De această dată, pe 13 noiembrie, tot la The PUB Universităţii, Meşterii rock vor completa recitalul cu un original medley din celebre piese Phoenix!
Meşterii Rock este binecunoscutul proiect al basistului trupei Phoenix, Josef Ioji Kappl. Alături de el se vor afla: Nicu Patoi – apreciat ca unul dintre cei mai explozivi chitariști români, Narcis Tran Korsar și Codruț Croitoru – doi tineri muzicieni extrem de talentaţi, care susţin cu vigoare şi energie partitura proiectului, prin voci puternice și concordanţă, şi nu în ultimul rând, un magician al ritmului, excepţionalul toboşar Marcel Moldovan.
Supergrupul Meșterii Rock a lansat albumul Cavalcada, pe 17 aprilie 2024, la The Pub – Universității, iar în această primăvară, pe 7 mai, au aniversat 50 de ani de la lansarea celebrului Cantafabule. Proiectul Meșterii Rock este o constelaţie de piese complexe, cu aranjamente ample şi mireasmă de anii ‘70. Sunt deja cunoscute şi intens fredonate, hituri ca Praznic năpraznic, Pe Argeş în jos, Căluşandra, Fagul şi iedera, Viaţa în boxă, Cavalcada, Cometa Stea, Legenda.
Meşterii Rock revin cu un impetuos recital la The Pub Universităţii, pe 13 noiembrie 2025! Hosted by Radu Lupaşcu.
transilvania-events.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe website-ul nostru, in conformitate cu Politica de confidențialitate. Continuarea navigarii presupune ca esti de acord cu utilizarea cookie-urilor de catre noi!
Poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de cookie.