Timişoara | Teatrul Național Mihai Eminescu Timișoara | | județul Timiş
2026-03-26 | 19:00
Asociația EDCUS, prin seria de evenimente Unexpected Concert, anunță organizarea unui eveniment muzical de anvergură internațională, care va avea loc joi, 26 martie 2026, de la ora 19:00, în sal...
Asociația EDCUS, prin seria de evenimente Unexpected Concert, anunță organizarea unui eveniment muzical de anvergură internațională, care va avea loc joi, 26 martie 2026, de la ora 19:00, în sala mare a Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Timișoara. Accesul in sala de la ora 18:30.
Invitatul serii este Janoska Ensemble, unul dintre cele mai originale și apreciate ansambluri ale scenei muzicale europene contemporane. Format din patru muzicieni de excepție, proveniți dintr-o familie cu șase generații de tradiție muzicală, ansamblul impresionează printr-o combinație rară de virtuozitate clasică, improvizație liberă și creativitate spontană.
Janoska Style – un limbaj muzical unic
Ceea ce definește identitatea ansamblului este așa-numitul „Janoska Style”, un concept artistic original care reunește muzica clasică reinterpretată, jazzul, influențele contemporane și arta improvizației, inspirată din tradițiile clasice pierdute ale secolelor trecute. Fiecare lucrare interpretată devine unică, născută din energia momentului și din dialogul direct cu publicul.
Albumele lansate de Janoska Ensemble s-au bucurat de un succes remarcabil:
„Janoska Style” (Deutsche Grammophon) - disc de aur la câteva luni de la lansare
„Revolution” - disc de aur
„The Big B’s” - un omagiu adus marilor compozitori, cu un parcurs internațional de succes
„The Four Seasons in Janoska Style” - cel mai recent album, lansat în octombrie 2024, aclamat de critică și public
Recunoscuți pentru excelența artistică, membrii ansamblului au fost distinși în 2023 cu Crystal Wing Award, unul dintre cele mai prestigioase premii culturale din Slovacia. De-a lungul timpului, Janoska Ensemble a colaborat sau a fost invitat de personalități de renume mondial, fiind apreciat pentru naturalețea comunicării cu publicul, umorul fin și energia spectaculoasă a concertelor live, soldate frecvent cu ovații în picioare.
Structura evenimentului
Concertul de la Timișoara este conceput în două părți, cu pauză, oferind publicului o experiență completă, intensă și accesibilă, indiferent de familiaritatea cu muzica clasică.
VIP After Concert – Meet & Greet
În cadrul acestui eveniment, Unexpected Concert propune o experiență exclusivă:VIP After Concert – Meet & Greet, disponibilă doar pentru spectatorii care achiziționează VIP Card Access.După concert, aceștia vor avea acces la o întâlnire privată cu artiștii, într-un cadru controlat și elegant, cu posibilitatea de fotografii, autografe și dialog direct.
Despre Unexpected Concert & Asociația EDCUS
Seria Unexpected Concert, dezvoltată de Asociația EDCUS, își propune să aducă în România artiști internaționali de prim rang și proiecte muzicale inovatoare, prezentate într-o formă contemporană, accesibilă și relevantă cultural, contribuind la diversificarea și rafinarea scenei culturale locale.
Data: 26 martie 2026Ora: 19:00Loc: Sala Mare – Teatrul Național „Mihai Eminescu”, TimișoaraFormat: 2 părți + pauzăOpțiune specială: VIP After Concert – Meet & Greet (acces separat)
transilvania-events.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe website-ul nostru, in conformitate cu Politica de confidențialitate. Continuarea navigarii presupune ca esti de acord cu utilizarea cookie-urilor de catre noi!
Poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de cookie.