O lume într-o coajă de ou. Un pumn în stomac care doare cu duioșie. Un zâmbet care îți răsucește cuțitul în rană. Un one-woman-show care te face să râzi și să plangi pe masură ce îți dezvăluie p...
O lume într-o coajă de ou. Un pumn în stomac care doare cu duioșie. Un zâmbet care îți răsucește cuțitul în rană. Un one-woman-show care te face să râzi și să plangi pe masură ce îți dezvăluie povestea. Fata asta, deși a vazut foarte multe filme, nu este un critic de teatru obisnuit, locul ei de munca este locul 13 din cinematograful Curcubeu, acolo își primește clienții, acolo își construiește visele, acolo vede multe filme.
Si pe parcursul piesei, atunci când cuvintele nu mai sunt de ajuns, ea cântă; afli întâmplările cu clienții, despre primului ei iubit, povestea pisicii – singura prietenă în singuratatea care o înconjoară, visul ei de a vinde înghețată copiilor sau visul de a fi salvată de însuși Richard Gere din viața mizeră pe care o duce.
E un spectacol-viață care te mângâie tandru și te zdruncină din rădăcini, cu decor minimalist și doar câteva obiecte de recuzită, bazat pe un text foarte bun care nu te lasă să minți și pe emoție pură, emoție comparabilă poate cu cea a unui acrobat care sare fără plasă. Plasa, în cazul acestui spectacol, e chiar publicul.
transilvania-events.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe website-ul nostru, in conformitate cu Politica de confidențialitate. Continuarea navigarii presupune ca esti de acord cu utilizarea cookie-urilor de catre noi!
Poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de cookie.