Un eveniment neașteptat le dă viața peste cap și îi face să-și pună la îndoială relația. Pentru că orice comedie are nevoie de puțină adrenalină.
În traducerea lui Victor Scoradeț, ”Fază lungă” este un spectacol comic bazat pe povestea palpitantă trăită de un cuplu modern, din zilele noastre.
Întorși de la o petrecere, Ioana și Sorin se trezesc peste noapte captivi într-o situație fără ieșire, care le perturbă liniștea și îi face să-și pună la îndoială alegerile.
Destinul, care de data aceasta poartă forma unui orfan lovit de soartă, intervine în relația de cuplu și le provoacă o criză majoră. Dar asta doar pentru a reașeza lucrurile într-o nouă ordine, în care cei doi au șansa să-și schimbe întreaga viziune asupra vieții. Pentru că orice cuplu are nevoie de o ”zguduială” ca să-și dea seama dacă este sau nu de ”fază lungă”.
transilvania-events.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe website-ul nostru, in conformitate cu Politica de confidențialitate. Continuarea navigarii presupune ca esti de acord cu utilizarea cookie-urilor de catre noi!
Poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de cookie.