Cluj-Napoca își adaugă pe hartă un nou reper al industriilor creative internaționale.
Între 3 și 5 octombrie, fosta fabrică de cereale de pe strada Cheile Baciului nr. 4 prinde viață într-o formă neașteptată.
Asociația ZONA Creative Spaceinaugurează aici cel mai mare hub cultural din oraș, prin evenimentul „Seeding”, o celebrare a artei, tehnologiei și comunității.
Timp de trei zile, fiecare etaj al clădirii industriale va fi transformat într-un teritoriu al imaginației, unde expozițiile multimedia și new media se vor împleti cu performance-uri interactive, intervenții live, concerte, DJ sets, soundscapes și proiecții de scurtmetraje sau filme experimentale.
Prin acest proiect, ZONA Creative Space marchează transformarea unei clădiri industriale într-un spațiu cultural deschis experimentului, colaborării și creșterii organice a ideilor. Aici, trecutul întâlnește arta new media, individualul se transformă în colectiv, iar semințele imaginației dau naștere unor noi forme de expresie artistică.
Evenimentul Seedingeste susținut de parteneri precum UndaObscura, cue++, NonCentru, CineParadis, Interact Transilvania, Rock Academy, Musicronicles și MindTools, dar și de sponsori din comunitatea locală, printre care Fundația Alma Mater și Centrul educațional JOACA.
transilvania-events.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe website-ul nostru, in conformitate cu Politica de confidențialitate. Continuarea navigarii presupune ca esti de acord cu utilizarea cookie-urilor de catre noi!
Poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de cookie.